POLITICĂ DE RETUR

Returnarea produselor cumpărate online:

Potrivit legislației în vigoare, Consumatorul are dreptul să notifice în scris PRO CONFORT DISTRIBUTION CARPET SRL, pe adresa de email: contact@proconfort.eu că renunță la cumpărare, fără penalități și fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile calendaristice de la intrarea în posesia fizică a produsului, iar produsul/e va/vor putea fi predat/e cel târziu la finalul orelor de lucru(ora 17:00) a celei de a 14-a zi cu excepția zilelor de weekend și a sărbătorilor legale.

Singurele costuri ce revin consumatorului sunt cheltuielile legate de transportul produselor.

Returul se face de către consumator la adresa specificată de la care a primit produsul, ambalat corespunzător în carton , în aceeași stare în care a fost primit.  Nu pot fi acceptate produsele asupra cărora au fost efectuate intervenții neautorizate sau care au fost deteriorate, au urme de uzură sau folosire excesivă, zgârieturi, tăieturi, lovituri, șocuri mecanice/ electrice; de asemenea nu pot fi acceptate la retur produsele care nu sunt însoțite de toate accesoriile sau produsele care au fost montate necorespunzător.

Înainte de expirarea perioadei de retragere, consumatorul informează PRO CONFORT DISTRIBUTION CARPET SRL cu privire la decizia sa de retragere din contract în mod neechivoc, în scris prin poșta electronică la adresa contact@proconfort.eu. Dupa ambalarea corespunzătoare a produsului PRO CONFORT DISTRIBUTION CARPET va notifica firma de curierat pentru ridicarea produsului. Mai multe detalii privind modalitățile de efectuare a returului dorit de dumneavoastră se pot solicita la nr de telefon 0720 777 645.

Clientului care a notificat PRO CONFORT DISTRIBUTION CARPET SRL privind intenția de returnare îi revine responsabilitatea de a se asigura că produsele la care a făcut referire vor fi returnate fără întârziere nejustificată și în decurs de cel mult 14 zile de la data la care acesta a comunicat PRO CONFORT DISTRIBUTION CARPET SRL decizia sa de retragere din contract.

Consumatorul este responsabil în ceea ce privește diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării produselor. PRO CONFORT DISTRIBUTION CARPET SRL are dreptul de a decide acceptarea/ neacceptarea returului sau de a opri o suma din valoarea produsului, sumă ce va fi comunicată dupa evaluarea diminuării valorii realizate de către reprezentanții noștri.

În cazul exercitării dreptului legal de returnare a produsului rambursarea contravalorii acestuia se va face în cel mult 30 de zile calendaristice de la returnarea și recepționarea produsului în depozitul nostru.

Montarea necorespunzătoare a produsului atrage după sine pierderea garanției.

Sunt exceptate de la dreptul de retur produsele confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar.

De asemenea sunt exceptate cazurile in care sunt comenzi diferite si difera lotul de productie si nuanta materialului.

Aceste dispoziții de mai sus nu se aplică clienților persoane juridice.

Returnarea produselor:

În cazul în care constatați defecte de fabricație la oricare dintre produsele PRO CONFORT DISTRIBUTION CARPET SRL în momentul achiziționării ne obligăm să schimbăm produsul cu altul identic în termen de 15 zile. Dacă totuși acest lucru nu este posibil, produsul nemaiaflându-se pe stoc, se va rambursa contravaloarea produsului defect. În cazul solicitării unui produs diferit în locul celui defect se va achita diferența de preț dacă produsul este mai scump, iar pentru un produs mai ieftin diferența de preț nu se va returna. PRO CONFORT DISTRIBUTION CARPET SRL va trimite produsul solicitat la schimb numai după ce Clientul a returnat produsul cumpărat inițial și acesta a fost recepționat în aceeași stare în care a fost livrat.

Procedura de returnare:

Dacă sunt îndeplinite condițiile pentru returnarea produselor consumatorului îi va fi returnată suma plătită pe produs într-un interval de 30 zile calendaristice de la data recepționării produsului returnat prin virarea banilor într-un cont bancar. În acest scop cumpărătorul trebuie să pună la dispoziția vânzătorului un cont bancar valid și funcțional, denumirea băncii, nume/prenume titular cont.

Aceste dispoziții se aplică în conformitate cu O.U.G 34/2014, în cazul achiziționării de produse din acest site folosind tehnicile de comunicare la distanță.

De asemenea puteti consulta Politica de cookies.