Un covor moale, pufos, pe care să pășești la prima oră a dimineții, îți oferă cel mai bun început al unei noi zile. Covorul din dormitor creează un mediu plăcut și totodată asigură o izolare fonică mai bună și o cameră caldă, confortabilă. Este un accesoriu indispensabil pentru o încăpere unde regula de bază este odihna, relaxarea.
Pe piață există însă foarte multe modele de covoare, iar alegerea celui mai bun produs poate fi dificilă. De aceea, am pregătit alături de specialiștii Pro Confort Carpet, câteva sfaturi care te vor ajuta să alegi culoarea și materialul potrivit pentru covorul din dormitorul tău.
Alegerea materialului din care este confecționat covorul
Covorul conferă unei camere o eleganță și un farmec aparte, pe care o podea rece și tare nu le vor putea oferi niciodată. În plus, dormitorul este o zonă cu trafic redus, prin urmare poți alege un covor mai deosebit, luxos, pentru că aici nu va fi prea expus la murdărie sau uzură.
Trebuie să ții cont doar de aspectul covorului și de material, pentru ca întreținerea și curățarea lui să nu fie o problemă.
Pentru început, trebuie să verifici cu atenție cât de rezistent este covorul. Îți vei putea da seama de acest aspect analizând grosimea materialului și greutatea covorului. Ca să te asiguri că ai cumpărat un covor rezistent, de care te vei putea bucura mai mulți ani, alege unul făcut dintr-un material mai dens.
Densitatea este dată de modul în care firele materialului sunt tricotate: cu cât firele sunt mai apropiate unele de altele, cu atât este mai dens și mai rezistent covorul.
Covoarele moderne pot fi fabricate din diferite materiale. Nimeni nu poate spune că unul dintre acestea este cel mai bun, deoarece fiecare material are avantajele lui. De aceea, este bine să cunoști toate opțiunile pe care le ai, ca să alegi ce ți se potrivește cel mai bine.
Covoarele pot fi fabricate din:
- Lână: este cel mai moale și luxos material, conferind dormitorului tău un aspect deosebit. Lâna este un material natural, ușor de întreținut și foarte rezistent, dar destul de costisitor. Un covor din lână asigură o bună izolare termică și fonică a încăperii și este foarte plăcut la atingere.
- Amestec de lână: aceste covoare sunt fabricate dintr-un amestec de lână și fibre sintetice (poliamidă sau poliester). Materialul este mai accesibil, iar aspectul aproape la fel de plăcut ca al unui covor din lână 100%.
- Polipropilenă: materialul este sintetic și inflamabil, dar covoarele din polipropilenă sunt foarte populare, deoarece sunt mai accesibile și rezistă bine în timp. În plus, chiar dacă se pătează, pot fi curățate foarte ușor.
- Poliamidă (nylon): covoarele fabricate din acest material sunt o alegere foarte bună, deoarece sunt durabile și ușor de curățat, iar, spre deosebire de cele din lână, sunt disponibile într-o gamă mult mai variată de culori și modele.
- Poliester: este un material sintetic moale, care seamănă ca aspect cu lâna, dar este mai rezistent la murdărie. De obicei, poliesterul se folosește în combinație cu alte materiale, iar cel mai des poate fi regăsit în covoarele cu fire lungi.
Materialele sintetice au devenit frumoase, moi și plăcute la atingere, iar cineva care nu este specialist nici nu-și poate da seama dacă un covor este sau nu din lână naturală. O alegere foarte bună pentru dormitor poate fi un covor dintr-un amestec de lână și fibre sintetice. Un produs de acest fel va fi mai accesibil ca preț, va arăta impecabil și va rezista foarte bine în timp.
Culoarea covorului contează!
Când alegi culoarea pentru covorul din dormitor trebuie să ții cont de un aspect foarte important: aceasta trebuie să fie în armonie cu paleta cromatică folosită în încăpere și să completeze frumos alte accesorii. Astfel, trebuie să ai în vedere culoarea pereților, a mobilei, draperiilor și chiar a lenjeriei de pat sau a cuverturii.
Toate aceste elemente trebuie să se potrivească între ele, deoarece culoarea covorului este prima care atrage atenția, prin urmare este cel mai important aspect.
Dacă îți dorești o culoare mai rezistentă la murdărie, atunci ar fi bine să alegi un covor într-o nuanță de mijloc, nici foarte deschisă, nici prea închisă. De altfel, aceasta este recomandarea dacă ai animale de companie sau copii mici, care sigur murdăresc podelele destul de des. Pe aceste culori, petele și urmele de praf vor fi mai puțin vizibile.
Aveți nevoie de consultanță de specialitate în alegerea celui mai bun covor? La Pro Confort Carpet puteți întreba unul dintre specialiștii noștri